viata

2018

Veni si 2018 si desi 2017 a fost un an bunicel pentru mine, de la 2018 ma astept la si mai mult. In primul rand, scap de aparatul ortodentar spre sfarsitul anului si o sa fiu in final o diva in toata regula! hahaha! In al doilea rand avem noi niste planuri, nu stiu daca ne ies bobii, dar cel putin incercam. Dar nu zic ce, sa nu se deoache! Apoi, mergem la NY in mai si cu ocazia asta facem si 2-3 zile escala in Islanda, ca „sa moara dujmanii mei”, cum zic clientii mei. Haha!

IMG_1722.jpg

In rest, saptamana asta a trecut pe nesimtite- ma trezesc, e negura afara, fac cafea, ma lalaiesc la calculator pana-ncepe Sam sa dea semne de nerabdare si se lipeste de geam, uitandu-se de pe balcon inauntru, ca o pisica mieroasa, si cascand a urlet, apoi il scot la plimbare, el trage de timp, se rastoarna in zapada, se asaza-n fund si se uita-n zare, numai sa nu cumva sa prind autobuzul pe care ma bazam. Noroc ca zilele-astea am avut program de voie, vin cand vreau si plec cand vreau, numai ca azi tre’ sa si termin ce am de facut, asa ca un pic de disciplina tot e necesara.

Si dupa job la fel, vino, plimba-l pe Sam, fa ceva de mancare, zaci la televizor si incearca sa te culci inainte de 11, sa nu-ti vina sa te-ncovrigesti iar ca o pisica pe birou la serviciu. Ieri a trebuit sa-mi dau palme, sa sar in sus, sa deschid geamul si tot imi cadeau ochii-n gura. Nasol. M-a apucat acum 2-3 ani si nu ma lasa deloc. De dimineata pana seara casc si  pic de somn.

Hai ca va dadui raportul, m-asteapta Sam la datorie.

PS. Marocul a fost minunat, mai multe despre el pe blogul in lb engleza.

xxx, Alina

Anunțuri
Standard
viata

De-ale mele

N-am mai scris demult si mi-era dor sa comunic in romana. Mi-oti fi dus si voi lipsa, te pomenesti?! Ee, n-am prea avut ce sa scriu, ba mi-a fost lene, ba m-a durut spatele cumplit si-am incercat sa nu stau calare pe calculator si tot asa. Viata in suburbii (stau tot in Oslo, dar cam departe de centru ;-)) e foarte tihnita si in afara de „mai spala si tu vasele alea, mai aduna si tu din lucruri si vino si tu acasa mai devreme”, nu prea avem de ce sa ne certam.

Skjermbilde 2017-11-22 kl. 18.46.46.png

Azi sunt franta de oboseala, zici c-am tras la plug, nu alta! Fusei la niste „cineasti” care-au facut un documentar despre rromii din Romania si-i ajutai cu subtitrarea din romana in engleza. Cica alti 5 traducatori s-au lasat pagubasi inaintea mea. haha! Cred si eu, imi venea sa zic. Ca desi ma platesc cat cerui, 3 ore jumate de incercari de a taia filmul exact inainte sa se repete ala, sa se lepede „alalalt” de neam si de casa si in plus, sa mai aiba si sens verbele conjugate prost si asa mai departe, spre sfarsit imi venea sa zbier. Chit ca-mi luasem eu cafea buna cu mine, dupa 3 ore nu mai ramasese nici strop! Si-mi fu rusine sa le cer o pauza pe banii lor, ca-i vazui asa cam incepatori, nici nu vandusera drepturile documentarului inca, zic, sa nu-i ruinez din prima. Dar cand plecai de-acolo imi vajaia capu’ si ma gandii ca nu suntem platiti indeajuns pentru atata tambalau. Nici macar un pic.

Noroc ca luai o sticla de spumant in drum spre casa, am chili con carne facut de ieri, ca eu am mancat in oras cu o prietena inainte de „Neruda”, asa ca am zis sa nu-l las nemancat (prostii romanesti!). Si astept sa vina si consortul acasa, sa ne uitam la Dr. Foster. Am auzit ca ruleaza si-n Romania? Va place?

Maine tre’ sa merg la sala, ce ziceti voi, m-am apucat de ispravi, mi-am luat colanti mov, acum sunt in randul lumii, ce mai! M-am cantarit si am 59 de kg si desi pe vremuri m-as fi ingrozit, acum vreau doar sa ajung din nou la 56-57 fara sa renunt la nicio bunatate. Tineti-mi pumnii! 😉

In rest, liniste si pace, o cafea cu cutarita ici si colo, o bere after hours, in curand vine Craciunul si m-am apucat cat de cat si de cadouri, adica am cumparat ceva pentru mine, m-am simtit cu musca pe caciula si m-am gandit sa-l dau mai departe. haha! Sunt incorigibila, stiu!

Pana una alta, va las, ca-mi cad ochii-n gura.

Cu drag, Alina

 

Standard
Calatorii

Roma

Acum doua saptamani am fost la Roma intr-o minivacanta si nu ne-am mai fi intors. De fiecare data cand suntem in sudul Europei ne place sa ne-ntrebam ce-am putea face acolo, sa nu mai fie nevoie sa revenim la viata noastra din Norvegia. Dar negasind nicio optiune (nici cautand prea mult, ce-i drept), ne reluam ritmul cand ajungem acasa si visam la o noua destinatie. 😉

_MG_1195

Puzderie de lume la Roma, plecasera parca in pelerinaj, cu copii, cu batrani, cu catei, cu totii. Si totusi, asa, luata cu asalt, Roma e incantatoare! Ca printr-un muzeu in aer liber, am mers pe jos 20 de km timp de 2 zile. Ne opream la o cafea, mai mergeam ceva,  intram intr-un magazin, apoi intr-o biserica, poposeam la umbra unui pom (au fost 31 de gr!), apoi stateam la taifas la o bere si niste masline, luand-o din nou din loc spre nicaieri si ajungand acolo intr-un tarziu, cand deja imi venea sa plang si sa strig „vreau in brate!”

IMG_1070.jpg

IMG_1073.jpg

Am stat in Trastevere, va recomand zona, desi e si ea plina de turisti, dar parca e mai ferita de hoarde si mai verde. Iar preturile sunt la jumatate fata de centrul-centru. Plus ca e mai boem, mai intim, mai putin monumental, asa cum imi place mie.

_MG_1168.jpg

_MG_1167.jpg

_MG_1178.jpg

_MG_1157.jpg

_MG_1162.jpg

_MG_1196.jpg

Pisici peste tot, exact cum speram, numai ca niciuna nu prea voia atentie, ca deh, trebuie sa fie greu sa tot fi muza, si-n culcare si-n sculare, cu-atatia turisti curiosi si bagaciosi. 😉

_MG_1197.jpg

IMG_1120.jpg

IMG_1116.jpg

IMG_1119

Fericirea uneori e doar absenta grijilor- sa mergi de mana, sa fie cald si soare, sa fi expus la atata frumusete si istorie, sa iubesti si sa fii iubita, sa simti ca nimic altceva nu conteaza, ca tot ce-a fost e o parte din tine, ca poti sa mergi dreapta si sa ceri lumii ce ti se cuvine si sa astepti sa ti se si dea.

La intoarcere m-am simtit un pic zdrobita de banalul cotidian, chit ca privelistea mea din sufragerie e spre o padure de pini, ca aerul aici e respirabil, ca erau 19 grade si ma puteam inca fali cu fusta cumparata la Roma.

Acum mi se pare ca a trecut deja mult timp, insa am cumparat bilete pentru Marrakech in Maroc in decembrie si ma propulsez in viitor cu gandul la ele.

Cu drag, Alina

 

Standard
viata

Convietuire

Gata, mi-am pus numele pe cutia postala si mi-am mutat catrafusele in apartamentul lui, nici macar jumate din ele n-au incaput, ca deh, asa e cand esti strangatoare (read hoarder), dar asta-i o alta poveste.  Zilele astea fura si se dusera, trosnind din degete, in asteptare, frustrata ca inca nu s-a terminat totul, ca mai am de primit banii si de decuplat lustrele – si nu stiu cum, deci trebuie sa ma ajute un prieten, cand are el timp si cand sunt acasa noii proprietari. Care noii proprietari, cum ar zice clientii mei, sunt suparati ca vezi Doamne n-a fost spalat destul de bine apartamentul (a ramas o soseta sub dus! Bu-hu!), desi i-am dat o gramada de bani tipei care-mi facea curat in vremurile burgheze, iar eu sunt ofticata pe ei de-mi vine sa-i scuip in ochi. Asa ca va inchipuiti ce drag ne e sa ne revedem cu prilejul lustrelor. Daca n-as fi dat o avere pe ele, le-as fi lasat acolo, numai sa nu mai bat drumul din nou.

Skjermbilde 2017-08-07 09.44.40.png

Continuă lectura

Standard
Poezii

Utopie

Cand o iubeam

Ii impleteam maci in par

Si o sarutam pe tample,

Iar setea vorbelor nerostite

Bolborosea la suprafata.

 

Era o vara fierbinte

As fi descaltat-o sa-i vad gleznele goale

Prin lanul de grau,

Dar ii era frica

Frica de ce, i-am zis

Nu stia nici ea,

Pur si simplu frica,

Mi-a raspuns.

 

I-as fi cuprins bratele

Si as fi tinut-o langa mine,

Spune-mi cum sa te iubesc

I-am zis,

Nu stiu, dar nu asa

Mi-a raspuns.

 

iunie 2017, Oslo

Standard
Calatorii

La picior prin Bucuresti

Dupa cateva zile de ametit si bantuit prin batranul Bucuresti cu familia, cu prietenii si de una singura, prin caldurile de foc, am iesit ieri in oras cu cea mai buna prietena a mea din liceu, la un cocktail si la povesti, mai pe racoare. 😉

_MG_0688.jpg

Am ajuns la o terasa bine ascunsa, desi e pe Victoriei, intr-o gradina parca far’ de capat in desisul nucilor puturosi, dupa niste blocuri unde mirosea a pipi, unde n-ar fi ajuns picior de om, daca nu-si faceau respectivii reclama prin cine stie ce canale de cultura underground. Mi-a placut insa la nebunie, tot felul de tineri, cu catei, cu copii, cu carucioare, straini tolaniti pe hamace, personaje de varsta a doua inca jucand rolul de protagonist in propriile vieti, toti racorindu-se cu un cocktail, un suc de fructe, o bere sau un pa’ar de vin. Si culmea- liniste, in valtoarea unui oras care fierbe peste zi.

_MG_0687.jpg

Oana arata teribil de bine, ca de obicei, de o frumusete clasica si naturala, intr-o rochie care i se potrivea de minune si cu unghii asortate. 😉 Eu fusesem plecata hai hui toata ziua si ma simteam stearsa, stirba si prafuita. 😉 Dar n-a contat oricum, ca nu in asta consta prietenia noastra- Slava D-lui- ci in posibilitatea de a povesti orice cu usurinta cu care o faceam la 15 ani.

_MG_0691.jpg

Mirosea a vara, a sete si a praf. M-as fi dat in leagan desculta, dar nu erau decat hamace si ca sa vorbesti, trebuie sa pastrezi o oarecare decenta. 😉

_MG_0693.jpg

Dupa primul loc, ne-am mutat la Monteoru, unde a fost mai putin boem, insa un loc dragut si o curte placuta. Pornind spre Atheneu am luat-o prin Amzei, unde am ochit un pisoi lungit pe un balcon si l-am acostat cu „pis pis” si „matule frumos”, iar el ne-a clipit superior din gene a „v-am vazut, dar sunt bine aici”.

_MG_0689.jpg

_MG_0694.jpg

Aerul de vara era atat de placut, ca-mi venea sa sar sotronul si sa fredonez o melodie din copilarie, orice, numai sa fie saltata. Aveam sentimentul de a pluti printr-un oras frumos, de la care nu te astepti la nimic spectaculos si care-ti ofera mereu mai mult decat sperai. Am vorbit de zacusca, cum niciuna dintre marcile din comert nu se pot compara cu cea facuta in casa. Am vorbit si de cei mici, de faptul ca ne sunt cu mult superiori, ca au o curiozitate nemarginita si tehnologia de partea lor. Ca ne cam sperie, dar ne dau si curaj.

_MG_0702.jpg

Am ajuns la Salon Golescu, unde am mancat niste creveti si impartit nspe sticle de rosé, cu Florin al meu (frate-meu) si Florin al ei (sotul), apoi cu niste colegi de-ai celui de-al doilea Florin. Ii zic fratelui meu ca trebuie sa ma ia in carca, atat de somn imi e. Ne taram incet pana-n Grivitei si adorm in momentul in care pun capul pe perna. Gone are the days cand stateam pana dimineata la 7. Nici nu-mi vine sa cred c-au existat.

xxx, Alina

Standard