De cand ma stiu mi-au placut animalele mai mult decat oamenii. Nici cu oamenii n-am nimic, dar trebuie sa-i aleg, unu´ cu unu´, precum graul de neghina, ca cei mai multi ma calca pe nervi. Sindrom clasic de una si alta? Negresit! Insa asa sunt eu si cu mine traiesc, asa ca incerc sa ma am bine cu mine insami. Haha!
Dar nu despre asta era vorba, voiam sa scriu despre Sam, companionul meu drag. In copilarie avea bunica doua pisici si cu ele imi faceam de lucru pe acoperisul garajului, unde „cultivam” bureti si muschi de copac. Vorba vine, faceam si eu pe cercetatoarea: aveam laborator propriu. Si in loc de lupa- un ciob de sticla, pe care puneam apa si uite-asa crestea imaginea. Ma pis pe mine de ras cand imi amintesc! Unul din pisici, ala portocaliu si targat, imi era asistent si pierdea cu orele intins la soare pe langa mine.
Oslo Life 