De cand ma stiu mi-au placut animalele mai mult decat oamenii. Nici cu oamenii n-am nimic, dar trebuie sa-i aleg, unu´ cu unu´, precum graul de neghina, ca cei mai multi ma calca pe nervi. Sindrom clasic de una si alta? Negresit! Insa asa sunt eu si cu mine traiesc, asa ca incerc sa ma am bine cu mine insami. Haha!
Dar nu despre asta era vorba, voiam sa scriu despre Sam, companionul meu drag. In copilarie avea bunica doua pisici si cu ele imi faceam de lucru pe acoperisul garajului, unde „cultivam” bureti si muschi de copac. Vorba vine, faceam si eu pe cercetatoarea: aveam laborator propriu. Si in loc de lupa- un ciob de sticla, pe care puneam apa si uite-asa crestea imaginea. Ma pis pe mine de ras cand imi amintesc! Unul din pisici, ala portocaliu si targat, imi era asistent si pierdea cu orele intins la soare pe langa mine.
Ieri am avut liber, asa ca l-am scos pe Sam la o plimbare mai lunga, sa simta si el ca mai facem si ce vrea el, nu numai invers, ca si-asa-l taram prin centru si pe la cafenele toata ziua buna ziua. Si ne-a prins ploaia. Dar nu o ploaie din asta crestineasca, ci un potop de-a dreptul. Am vazut eu ca toata lumea se adapostea pe ici si colo, dar cum eu n-aveam rabdare si nici Sam, am luat-o la fuga, cu el de lesa si ne-am facut leoarca amandoi. Lui ii curgea apa pe ochi si mijea razand, cu limba scoasa pe-afara, tragandu-ma in joaca de cordonul balonzaidului, ca un fel de: uita-te la noi ce nebuni suntem! haha! Ne-am distrat! N-am mai ras asa tare, de una singura pe strada, din copilarie! Ajunsi la o cafenea, care era de fapt destinatia plimbarii, am luat repede o cafea si, nelasandu-ma inima sa-mi las „copilu´” in ploaie, am pornit-o inapoi. Intre timp s-a oprit ploaia si Sam ar mai fi lungit-o, insa mie-mi facea apa stiorc-stiorc in adidasi si ma udasem pana la piele.
Am ajuns acasa intr-un tarziu, cu un zambet complice, ne-am sters amandoi cu prosopul si ne-am intors la ale noastre. Pe mai tarziu!
Alina
Oslo Life 